it's time

când rămâi fără aer şi fără cuvinte.
când cuvintele sunt totul. când trebuie să taci. când trebuie să pari că eşti bine pentru ca cei din jurul tău să nu se simtă stânjeniţi. când trebuie să mergi în continuare la job, când trebuie să zâmbeşti, când trebuie să fii recunoscător pentru toate, dar ştii că în realitate nu ai pentru ce să fii recunoscător atunci când golul din tine se adânceşte, când golul din tine te-a înghiţit deja de foarte multă vreme, când îţi dai masca jos atunci când ajungi acasă, când liniştea pe care o înduri nu mai lasă nimic din tine. cand gesturile pe care le fac nu au nici un fel de rezonanta pentru nimeni, cand nu iti mai ramane decat sa pleci si sa uiti . sa nu te mai uiti inapoi.
să meargă cineva mai departe în locul meu. măcar pentru o vreme.

-Tu să nu-mi spui mie că mă cunoşti, că asta chiar că nu pot s-o

cred.

-În fiecare dimineaţă, stai câteva minute cu capul sub pernă că

să-ţi dezlipeşti visele de tâmple.

-Îmi place să lenevesc puţin dimineaţa până să mă trezesc, asta e

tot.

-Când pui cafeaua-n ibric, presari toate temerile tale, le

amesteci repede-repede ca să fii sigură că se contopesc cu

zahărul.

-Adică, dizolv zahărul înainte de a pune cafeaua, aşa am învăţat

eu să o pregătesc.

-Când îţi speli mâinile şi faţa, iei marea în palme şi o săruţi uşor,

îţi gâdilă degetele şi o laşi să plece, ştii că se întoarce la tine,

totul se întoarce la tine.

-Da, apa e rece şi nu-mi place să o ţin prea mult timp în palme,

mi se face frig.

-Apoi, când te îmbraci, te uiţi la curcubeu, împleteşti câteva fire

din suflet şi trupul tău devine culoare, valsezi cu umbrele.

-Mă hotăresc greu cu ce să mă îmbrac, mai ales dimineaţa.

-Când mănânci o felie de pâine prăjită, muşti uşor-uşor din timp şi

te arunci în cuvinte.

-Mă gândesc la ceea ce am de făcut în ziua respectivă.

-Atunci când vorbeşti, buzele tale sunt „le mot juste” de care

vorbea flaubert, cu sărutul tău ai putea hrăni o lume întreagă.

-Vorbesc mai puţin pentru că sunt somnoroasă.

-De-ai şti tu cât te iubesc.


Astăzi am întâlnit necunoscutul cu cel mai frumos zâmbet dintr-o

zi de joi.

summer at the black sea

tu pe cine stii ?

Stiu pe cineva care sa indragostit de nori si de baloane de sapun .Stiu pe cineva care intelege fara sa trebuiasca sa-i spun nimic . Stiu pe cineva imi citeste gandurile. Stiu pe cineva care ma supara. Stiu pe cineva care ma face sa plang. Stiu pe cineva care crede ca imi poate citi in suflet. Stiu pe cineva care zambeste mult. Stiu pe cineva care vorbeste mult. Stiu pe cineva care cateodata vorbeste putin. Stiu pe cineva care imi aduce flori. Stiu pe cineva care imi aduce ciocolata. Stiu pe cineva care m-a invitat la dans. . Stiu pe cineva care m-a urat cand ne-am despartit. Stiu pe cineva care nu ma cunoaste. Stiu pe cineva care ma place. Stiu pe cineva care ma iubeste. Stiu pe cineva care imi place. Stiu pe cineva care imi aduce nisip . Stiu pe cineva care ma invatzat sa zambesc orice ar fi .Stiu pe cineva care zambeste in somn cand miroase a cafea si a piele arsa de soare. Stiu pe cineva.

inca mai ploua

lavanda ....

si se intreba daca cei doi stropi care mazgaleau paralel doua linii curate in praful geamului aveau sa se intalneasca.

.....substitute....

“Un umăr pe care să plângi. O voce care să îţi răspundă noaptea la telefon şi să îţi spună că totul va fi bine. Un zâmbet atunci când aveai nevoie de unul. O cafea când ea nu mai era acolo.”

Şi totuşi, un lucru nu s-a schimbat. Un lucru pe care l-am conştientizat dintotdeauna şi de care m-am temut în egală măsură. Petrece câteva zile cu mine şi o să înţelegi. E ca şi cum mă învârt într-un cerc din care nu pot ieşi. Nici nu ştiu dacă vreau să ies din cercul ăsta, poate că trebuie să rămân aici, poate că fericirea o să vrea să păşească singură în interiorul cercului meu. Şi mai ştiu cum aş putea să calc puţin în afara lui sau pe margine. Să mă las purtată de val, să nu mă mai gândesc la cum s-ar putea sfârşi totul. Dar nu pot. Am mai făcut asta. Sunt întotdeauna îngrozitor de pricepută la previziuni astrale. Sfârşitul e întotdeauna aşa cum mi-l imaginez eu atunci când îmi ascult instinctul. Sau poate atunci nu îmi mai ascult inima pentru că e în vacanţă? Nu pot să îmi dau seama de cine ascult în astfel de momente. Nu pot să trec însă peste faptul că am avut dreptate de fiecare dată, că fiecare pas a fost cel anticipat, că nimic nu m-a suprins, ci dimpotrivă, am fost dezamăgită să văd că totul se adevereşte ca pe o peliculă previzibilă.
Da, fericirea o să păşească singură în cerc. O să mă vadă încă de la departare, fără să mă cunoască şi o să vrea să mă iubească. În cerc, mă va cunoaşte aşa cum sunt cu adevărat şi mă va iubi şi mai mult. Nu-mi va fi teamă să fiu din când în când şi o persoană slabă, nu-mi va fi ruşine să spun că mi-e frică. Voi fi eu, cu bune şi cu rele. Şi o să sper că fericirea mea mă va face o persoană mai bună.
Mă întreb în continuare de ce uneori fericirea noastră se plictiseşte de noi şi pleacă?

Uneori am încercat atât de mult să trag fericirea de mâini, să o fac să calce peste linia cercului, să mă vadă aşa cum mă văd eu. Mi-am dat seama că e imposibil, că trebuie să fim într-un anumit fel pentru a vedea anumite lucruri. Că trebuie să fim mai sensibili decât majoritatea oamenilor şi astfel, mai frumoşi. Că trebuie să ne oprim asupra unui răsărit şi să îl simţim cu toată fiinţa, că trebuie să spunem oamenilor că ni se face dor, că trebuie să îmbrăţişăm atunci când simţim nevoia. Aşa că am renunţat. Şi de fiecare dată când cineva intră în cerc, mi se pare că muzica pe care până acum o ascultam în surdină începe să se audă din ce în ce mai tare.

Gândurile sunt cel mai frumos lucru pe care îl avem. Cu toate acestea, gândurile m-au făcut de multe ori să iau decizia greşită. Chiar şi acum, mi se învălmăşesc în minte, iar eu nu ştiu ce să spun. Cum să fac să nu le mai ascult, să închid ochii şi să respir în afara cercului?

busy

nu exista prieteni , doar interese comune :) have a nice day. [ ce convenabil...iar ploua]


... busy with one of my dreams .

let the fun begin !

Joana Zimmer – I've Learned to Walk Alone